Turdean reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Biroul de Ordine Publică au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 36 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de încălcare a ordinului de protecție.

Din cercetările efectuate în cadrul dosarului penal a reieșit că, în data de 17 ianuarie, bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Turda în luna decembrie 2025. Conform măsurilor dispuse de instanță, acesta avea interdicția de a se apropia la o distanță mai mică de 50 de metri față de persoana vătămată, o tânără de 24 de ani.

În concret, la data menționată, bărbatul s-ar fi apropiat fără drept de persoana vătămată, cei doi întâlnindu-se la locuința acestuia din municipiul Cluj-Napoca. Ulterior, aceștia s-ar fi deplasat împreună pe strada Piezișă, într-un local public, iar mai apoi ar fi revenit la domiciliul bărbatului.

În urma administrării probatoriului și a activităților desfășurate pentru clarificarea situației de fapt, polițiștii au dispus, în data de 22 ianuarie, reținerea acestuia pentru 24 de ore.

În cursul zilei de 23 ianuarie, bărbatul urmează să fie prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, în vederea sesizării instanței de judecată cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu