Turda marchează Ziua Unirii Principatelor Române prin istorie, artă și muzică

Primăria Municipiului Turda organizează sâmbătă, 24 ianuarie 2026, un eveniment dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, care va avea loc începând cu ora 15:00, la Muzeul de Istorie Turda. Manifestarea propune o abordare culturală și educativă, menită să aducă istoria mai aproape de oameni, prin dialog, artă și muzică.

Programul este construit în jurul ideii de unitate, analizată din perspective complementare. Componenta istorică va fi susținută de dr. cercetător științific II Mircea Gheorghe-Abrudan, din cadrul Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române – Cluj-Napoca, care va susține o prelegere despre Unirea Principatelor Române din 1859 și importanța acestui moment fondator în contextul contemporan, oferind publicului o lectură actualizată a evenimentului istoric.

Dimensiunea artistică a evenimentului este pusă în valoare prin expoziția de artă plastică „Unirea privită prin artă”, ce reunește lucrări de pictură, grafică, fotografie și artă decorativă, realizate de artiști locali și regionali.

Atmosfera festivă va fi completată de un moment muzical, în cadrul căruia vor fi interpretate cântece patriotice de către Clubul de Canto ARIA și soliști ai ansamblurilor folclorice ale Casei de Cultură Turda. Evenimentul se va încheia simbolic cu Hora Unirii, la care sunt invitați să participe toți cei prezenți, ca expresie a solidarității și a spiritului de unitate națională.

Publicul este invitat să ia parte la manifestările dedicate zilei de 24 ianuarie 2026 și să fie parte dintr-un eveniment care nu își propune doar comemorarea unui moment istoric, ci și reflectarea asupra valorilor care ne unesc și astăzi.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu