Un bărbat de 28 de ani din Turda este cercetat pentru înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce ar fi contractat șapte telefoane mobile în numele a patru persoane cu vârste între 61 și 69 de ani. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ 39.000 de lei. Potrivit polițiștilor, bărbatul lucra ca reprezentant de vânzări în cadrul unui punct de lucru al unei companii de telefonie mobilă din municipiul Turda. Ar fi profitat de încrederea clienților veniți să-și plătească facturile Din cercetările efectuate…
Categorie: Actualitate
Incendiu la un container din Copăceni. Pompierii din Turda au intervenit cu două echipaje
Intervenție a pompierilor din Turda pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un container metalic din localitatea Copăceni, comuna Săndulești. Focul a afectat aproximativ 15 metri pătrați. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un container metalic situat pe raza localității Copăceni, comuna Săndulești. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul containerului, în interiorul căruia se aflau diverse deșeuri și elemente de mobilier. Suprafața afectată de incendiu a fost de aproximativ 15 metri pătrați. La locul…
87 de amenzi într-o singură după-amiază pe DN15, între Turda și Câmpia Turzii. Biciclist prins cu 0,87 mg/l alcool
Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri pe DN15, în zona Turda – Câmpia Turzii. În doar patru ore, oamenii legii au aplicat 87 de sancțiuni pentru abateri de la regulile de circulație. Printre cei sancționați s-a numărat și un biciclist care avea o alcoolemie indicată de etilotest de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii Biroului Rutier Turda și ai Compartimentului Rutier Câmpia Turzii, cu sprijinul Serviciului Rutier, au desfășurat în data de 4 octombrie, între orele 13:00 și 17:00, o acțiune pe DN15, pentru prevenirea accidentelor rutiere și…
Bărbat din Petreștii de Jos, arestat preventiv după ce și-ar fi agresat concubina. Percheziții la locuința acestuia
Un bărbat de 55 de ani, din comuna Petreștii de Jos, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de violență în familie. Potrivit polițiștilor, acesta și-ar fi agresat concubina, în vârstă de 37 de ani, în urma unor discuții în contradictoriu. Incidentul ar fi avut loc în data de 24 septembrie, în jurul orei 20.00, la locuința celor doi din Petreștii de Jos. Din cercetările efectuate de polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda a reieșit că bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra femeii,…
Incendiu puternic într-o gospodărie din Plăiești! O bucătărie de vară, cuprinsă de flăcări în zori
Pompierii din Turda au intervenit de urgență, miercuri dimineața, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Plăiești, comuna Moldovenești. Flăcările au cuprins în totalitate o bucătărie de vară, pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, însă intervenția promptă a salvatorilor a împiedicat extinderea focului la locuința aflată în apropiere. Alarma s-a dat în jurul orei 05:00, când pompierii Detașamentului Turda au fost solicitați să intervină la fața locului. Două echipaje au fost trimise pentru stingerea incendiului. La sosirea salvatorilor, incendiul se manifesta generalizat la bucătăria de…
Accident pe A10, între Aiud și Turda: două mașini implicate, un tânăr de 19 ani a ajuns la spital
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs pe autostrada A10, pe sensul de mers Aiud–Turda, în zona kilometrului 66. Un tânăr de 19 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat ulterior la spital. La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Turda, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Alba. La sosirea echipajelor de intervenție, cele două autoturisme implicate în accident au fost găsite avariate, însă nu au fost identificate…
Accident pe DN1, la Mărtinești: un autoturism a ieșit de pe șosea. Un bărbat de aproximativ 70 de ani, dus la spital
Un accident rutier s-a produs în această după-amiază pe DN1, pe raza localității Mărtinești. Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, iar un bărbat de aproximativ 70 de ani a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale dotate cu module de descarcerare, precum și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Echipajele de intervenție au găsit un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile. Din fericire, nu au fost identificate persoane încarcerate în…
Lovitură de 10.000 de lei la Finișel: tânăr de 18 ani, reținut după ce ar fi furat motorină din utilaje
Un tânăr de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat într-un dosar penal de furt calificat, după ce ar fi sustras motorină din rezervoarele mai multor utilaje aparținând unui operator economic din localitatea Finișel. Fapta ar fi fost comisă în noaptea de 14 spre 15 septembrie, în intervalul 22:00–07:00. Potrivit polițiștilor, tânărul s-ar fi deplasat în Finișel și, prin forțarea și desfacerea bușoanelor rezervoarelor, ar fi reușit să sustragă o cantitate de motorină estimată la aproximativ 10.000 de lei. Identificat în urma anchetei Cazul a intrat…
Accident pe A3, între Turda și Gilău: două femei au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce mașina a ajuns în șanț
Un accident rutier s-a produs joi, 18 septembrie, pe autostrada A3, pe sensul de mers Turda–Gilău. Un autoturism a ieșit de pe carosabil și a ajuns în șanț, după ce șoferița ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare pe fondul carosabilului umed. Accidentul a fost înregistrat în jurul orei 13:00, la kilometrul 19 al autostrăzii A3, fiind implicat un singur autoturism. Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști, la volan se afla o femeie de 52 de ani, din județul Bacău. Aceasta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare…
Bărbat reținut după ce ar fi intrat într-o firmă cu o „armă albă”
Un bărbat de 40 de ani din Turda a fost reținut de polițiști după ce ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale având asupra sa un obiect tăietor-înțepător. Acesta este cercetat pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase. Incidentul ar fi avut loc în seara zilei de 20 august, în intervalul 22:00–00:00, când bărbatul ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din municipiul Turda. Percheziții și mandat de aducere În cadrul cercetărilor, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Biroul de Investigații Criminale au desfășurat mai…
