Echipajul pirotehnic a intervenit duminică, în zona Hărcana din municipiul Turda pentru asanarea a două proiectile de calibrul 75 mm, descoperite întâmplător. Din primele evaluări, cele două elemente de muniție sunt, cel mai probabil, relicve din cel de-al Doilea Război Mondial și au fost transportate în condiții de siguranță pentru distrugere controlată.
Operațiunea a fost executată de specialiștii pirotehnici care au securizat zona și au îndepărtat riscurile pentru locuitori. Nu au existat persoane rănite și nu a fost nevoie de evacuări pe scară largă, însă autoritățile atrag din nou atenția asupra pericolului reprezentat de astfel de descoperiri.
Pirotehniștii reamintesc cetățenilor regulile esențiale în cazul în care găsesc muniție neexplodată:
- Nu atingeți, nu loviți și nu mișcați muniția descoperită.
- Nu demontați, din curiozitate, elementele componente.
- Nu aprindeți foc în apropierea muniției și nu introduceți muniții în foc.
- Nu ridicați, nu transportați și nu depozitați munițiile neexplodate în locuințe sau în grămezi de fier vechi.
- Nu predați munițiile la colectori de fier vechi.
- Nu lăsați copiii să se joace cu aceste obiecte.
- Lăsați o persoană la locul descoperirii pentru a supraveghea și semnaliza până la sosirea echipelor specializate și indicați clar locul unde a fost găsită muniția.
- Apelați imediat numărul unic de urgență 112.
Autoritățile locale și Inspectoratul pentru Situații de Urgență reamintesc că, din cauza istoriei militare a regiunii, astfel de descoperiri sunt posibile și trebuie tratate cu maximă prudență. Echipajele specializate vor continua, după caz, activitățile de verificare și asanare oriunde apar semnalări similare.
