Foto: Asociația Pro Infrastructură
În decursul zilei de ieri, 9 ianuarie, comisia de recepție s-a întrunit pe lotul 3 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda pentru a stabili dacă sunt întrunite rigorile legale necesare recepției acestui tronson de autostradă.
Cu toate că lucrările au fost finalizate, purtătorul de cuvânt al CNAIR a declarat faptul că există în continuare o serie de neconformități care ar pune în pericol siguranța circulației (probleme legate de rugozitatea și planeitatea asfaltului) și astfel, tronsonul va rămâne în continuare închis.
„Din punctul nostru de vedere, încă o amânare a deschiderii acestui lot de autostradă din motive discutabile este atât o crimă la adresa șoferilor care se deplasează pe drumul național paralel și pe care au loc accidente frecvente, cât și o bătaie de joc față de banul public, existând un risc ridicat de a plăti daune financiare considerabile constructorului pentru această tergiversare.
În acest sens, solicităm CNAIR să publice IMEDIAT rezultatele testelor realizate atât de CESTRIN care ar fi arătat neconformități, precum și rezultatele testelor echivalente făcute de Supervizorul FIDIC (DRDP Cluj)”, transmit reprezentanții Asociației Pro Infrastrucură.
Cu toate că, iniţial, toate lucrările la loturile de la A10 au avut ca termen definalizare sfârşitul lui 2016, din cauza lipsei avizelor obligatorii pentru construire s-au produs întârzieri semnificative.