Bogdan Bobic: Energia electrică folosită de Compania de Apă Arieș vine din surse proprii

O pătrime până la o treime din energia electrică folosită de Compania de Apă Arieș vine acum din surse proprii: panouri fotovoltaice și hidroturbine montate chiar pe conductele de apă. Pentru directorul Bogdan Bobic, este „una dintre cele mai bune investiții pe care putem să le facem” a declarat la Horia Nasra Show.

Motivul este simplu: energia este unul dintre cele mai mari costuri ale unui operator de apă. Cel mai mare consumator este stația de epurare, care la Compania de Apă Arieș înghite 30–35% din toată electricitatea folosită.

Un megawatt la stația de epurare

Prin proiectul european, compania a montat aproape un megawatt de panouri fotovoltaice, circa 990 de kilowați, la stația de epurare. Investiția s-a amortizat deja. Ulterior, operatorul a continuat din surse proprii, în toate locațiile cu consum suficient de mare, iar în anul anterior a montat și o baterie pentru stocarea energiei.

În a doua ediție a podcastului, Bobic tocmai recepționase un nou contract, cu panouri la stațiile de pompare a apei potabile și uzate. „Am terminat la tot ce înseamnă stații mari și am zis hai să vedem unde mai avem consumatori care consumă constant”, a explicat el. Perioada de amortizare este de cinci–șapte ani.

Hidroturbinele sunt cealaltă piesă: ele produc electricitate din energia cinetică a apei care curge prin țeavă.

De ce autoconsum, nu vânzare

Compania aproape că nu injectează energie în rețea. Bobic a explicat calculul: dintr-un cost de aproximativ un leu pe kilowatt-oră, cam jumătate reprezintă transportul și distribuția, iar jumătate energia propriu-zisă. Energia vândută în rețea aduce în schimb doar circa 0,3 lei. „E mult mai rentabil, unu la unu, să-l consumi tu la tine în curte”, a spus el.

Lecția războiului din Ucraina

Argumentul decisiv nu a fost însă doar economic. În 2022, la izbucnirea războiului, facturile la energie au explodat pentru toți operatorii de apă. „Au fost luni în care, în două luni, am plătit mai mult pentru curent decât pe un an întreg. Nu numai noi, toți operatorii. Deci e și o chestie de reziliență, pentru safety”, a spus Bobic.

Comisia Europeană împinge operatorii spre o amprentă de carbon zero, o țintă pe care directorul o consideră „greuț de realizat”. Compania își păstrează totuși direcția: „Ăsta e un lucru cu care ne mândrim și către care avem în continuare focus”.

Compost din nămol și iarbă tunsă

Tot la stația de epurare funcționează o stație de compost, proiect de care Bobic este mândru în mod special. Nămolul rezultat din epurare este amestecat cu deșeuri verzi din zonă, crengi de la toaletarea copacilor și iarbă cosită, în proporții de unu la trei sau unu la patru.

„E un model de economie circulară”, a spus directorul, care a văzut sistemul în Austria și l-a replicat acasă. Obstacolul este tipic românesc: „Există legea compostului, nu sunt norme de aplicare. Legea cred că e de vreo 15 ani, normele tot întârzie să apară”.

Rezultate financiare

Compania de Apă Arieș a închis 2025 cu o cifră de afaceri de peste 69 de milioane de lei și un profit de aproximativ 13,5 milioane de lei. Pentru 2026, prognoza era de circa 79 de milioane de lei cifră de afaceri și aproximativ 15 milioane de lei profit.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu