Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din municipiul Turda, a fost reținut de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Turda, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, fapta ar fi avut loc în data de 7 iulie, în jurul orei 15:00, în parcul municipal situat pe strada Războieni din Turda.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că bărbatul ar fi săvârșit acte de exhibiționism în prezența a două minore în vârstă de 11 ani, provocându-le acestora o stare de temere.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus, în data de 14 iulie, reținerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore, bărbatul fiind introdus într-un centru de reținere și arestare preventivă.
Ulterior, în cursul zilei de 15 iulie, acesta a fost prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, care a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele și a dispunerii măsurilor legale care se impun.
Reprezentanții autorităților subliniază că efectuarea urmăririi penale și dispunerea măsurilor procesuale reprezintă etape prevăzute de Codul de procedură penală și nu înlătură, în niciun fel, principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază orice persoană cercetată penal.
