Șoferi surprinși de polițiștii turdeni la volanul unor autoturisme neînmatriculate

Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda, Biroul Rutier, au depistat un bărbat în timp ce conducea un autovehicul neînmatriculat pe strada Stadionului, din Turda. De asemenea, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul, în vârstă de 38 de ani, din Turda, nu avea permis pentru nicio categorie de vehicule.

În aceeași situație se află și o tânără, de 27 de ani, din Turda, care a fost depistată de oamenii legii în timp ce conducea un autovehicul neînmatriculat pe aceeași stradă din oraș.

Incidentele s-au petrecut ieri, 26 octombrie, în jurul orei 11:00.

În cele două situații se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută de Codul penal.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu