Șofer din Turda, arestat după ce a fost prins băut la volan și cu permisul suspendat

Un bărbat de 44 de ani din Turda a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului și având dreptul de a conduce suspendat. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 27 spre 28 noiembrie, în jurul orei 23:30, pe strada Gheorghe Lazăr din municipiu.

Polițiștii Biroului Rutier Turda au oprit în trafic autoturismul condus de bărbat și au constatat că acesta prezenta halenă alcoolică. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care șoferul a fost transportat la spital pentru recoltarea probelor biologice.

În urma verificărilor, agenții au stabilit că bărbatul avea și permisul de conducere suspendat la momentul controlului.

Pe 29 noiembrie, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar în aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Bărbatul este cercetat pentru conducere sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată. Cercetările sunt în derulare.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu