Restricții de circulație pe două străzi din oraș, la final de august

Restricții de circulație pe două străzi din Turda, la final de august

Primăria Turda anunță restricții importante de circulație, la finalul lunii august, pe două artere centrale din municipiu, pentru lucrări de reparații și modernizare.

Astfel, în zilele de joi, 28 august, și vineri, 29 august 2025, strada Mircea cel Bătrân va fi complet închisă traficului rutier, pe tronsonul cuprins între Piața 1 Decembrie 1918 și intersecția cu strada B. P. Hasdeu. În această perioadă se vor desfășura lucrări de reparații la carosabil și trotuare.

Locuitorii de pe strada Mircea cel Bătrân, precum și vizitatorii Muzeului de Istorie Turda, vor putea parca gratuit în parcarea de lângă Catedrala Ortodoxă. Primăria precizează că, în perioada restricțiilor, proprietarii de autoturisme nu vor putea intra sau ieși cu mașinile din garaje ori de pe proprietățile din zonă.

Totodată, în perioada 27–29 august 2025 (miercuri-vineri), circulația va fi restricționată complet și pe strada Andrei Șaguna, unde se vor efectua lucrări de remediere la carosabil și înlocuire a capacelor de canalizare degradate.

Pe durata acestor restricții, traficul autovehiculelor cu masa maximă autorizată de până la 3,5 tone va fi deviat prin parcarea de lângă Catedrala Ortodoxă – strada Gelu – strada Gheorghe Lazăr. Vehiculele de peste 3,5 tone nu vor avea acces prin parcare.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu