Primarul comunei Tureni, Elena Mănăilă, lansează un apel public către autoritățile centrale după ce mai multe oi ar fi fost ucise de șacali în satul Mărtinești. Edilul solicită intervenții urgente pentru gestionarea populației de animale sălbatice și atrage atenția asupra pagubelor suferite de fermieri.
Într-o postare publicată pe rețelele de socializare, primarul afirmă că atacurile șacalilor au devenit o problemă serioasă pentru crescătorii de animale din comună și cere implicarea Ministerului Mediului, Gărzii de Mediu, Gărzii Forestiere și a celorlalte instituții responsabile.
„A venit momentul să lăsăm «mănușile» la o parte și să lansăm un apel public către toate autoritățile din Ministerul Mediului, Garda de Mediu, Garda Forestieră și toate instituțiile care reglementează și gestionează vânătoarea animalelor sălbatice din România”, a transmis Elena Mănăilă.
Edilul susține că, în timp ce reprezentanții asociațiilor de vânătoare invocă lipsa cotelor de recoltă pentru șacali, localnicii sunt nevoiți să suporte consecințele atacurilor asupra animalelor din gospodării.
„În timp ce asociațiile de vânătoare ne spun că nu au primit «recoltele de vânătoare la șacali», cetățenii satelor comunei Tureni își numără oile sfârtecate și își calculează pagubele”, a afirmat primarul.
În mesajul său, Elena Mănăilă face referire și la prezența urșilor în apropierea localităților, precizând că un locuitor al comunei ar fi întâlnit recent un urs la liziera Pădurii Micești.
Primarul consideră că autoritățile trebuie să trateze cu mai multă seriozitate riscurile la care sunt expuși locuitorii și fermierii din mediul rural.
„Nu este nici normal, nici etic ca în 2026 principala preocupare a oficialilor să fie ridicatul din umeri atunci când vine vorba despre pagubele și pericolul pe care îl reprezintă animalele sălbatice”, a transmis aceasta.
În finalul mesajului, edilul solicită Guvernului și instituțiilor competente să găsească soluții pentru limitarea pagubelor produse de animalele sălbatice și pentru protejarea comunităților rurale.
Elena Mănăilă susține că este nevoie de măsuri eficiente atât pentru protejarea faunei, cât și pentru apărarea oamenilor și a bunurilor acestora, subliniind că fermierii afectați de atacurile șacalilor și ale altor animale sălbatice au nevoie de sprijin și de soluții concrete din partea statului.
