Primăria Municipiului Turda organizează un concurs prin care va oferi turdenilor 100 de invitații la semifinala Eurovision care va avea loc duminică, 11 februarie a.c., la Salina Turda. Pentru a intra în concurs, este necesar ca fiecare participant să lase un comentariu cu numele complet la postarea care poate fi accesată aici.
Câștigătorii vor fi selectați prin intermediul programului random.org – joi, 8 februarie a.c. Aceștia vor fi anunțați în aceeași zi, atât prin intermediul Facebook cât și prin intermediul presei locale. Invitațiile vor fi ridicate vineri, 9 februarie, de la secretariatul Primăriei Municipiului Turda, pe bază de carte de identitate.
În premieră mondială, Primăria Municipiului Turda și TVR organizează semifinala Eurovision 2018 în subteran, în Salina Turda! Datorită faptului că Eurovision este un eveniment organizat exclusiv pentru transmisiune live, Primăria Turda a reușit să obțină acordul Televiziunii Române pentru amenajarea unei zone de vizionare și la fața locului. Din cele 300 de locuri disponibile, Primăria Municipiului Turda a stabilit ca 100 de invitații să fie distribuite turdenilor care îndeplinesc condițiile menționate anterior.
Evenimentul va fi transmis în direct începând cu ora 21:00, pe canalele Televiziunii Române (TVR 1, TVR HD, TVR Internațional, TVR Moldova, TVR Cluj), accesul persoanelor va fi limitat, iar intrarea în Salina Turda se va putea face doar pe bază de invitație, din motive de securitate, impuse de parteneri.