Poliţiştii din cadrul Secţiei 9 Poliţie Rurală Turda au depistat, pe raza localităţii Surduc, judeţul Cluj, un bărbat de 47 ani, din localitatea Iara, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Incidentul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 01:30.
În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o concentraţie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie în sânge.
În cauză poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.