Minor de 17 ani, identificat după ce a agresat un câine într-un parc din Turda

Polițiștii au demarat verificări după apariția în spațiul public a unor imagini video în care un tânăr este surprins în timp ce agresează un câine într-un parc din municipiul Turda.

Potrivit autorităților, incidentul a avut loc în data de 4 iunie, în zona parcului situat în apropierea râului Arieș. Oamenii legii s-au autosesizat în urma imaginilor apărute online și a sesizărilor primite din partea cetățenilor.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat persoana surprinsă în imagini, fiind vorba despre un minor în vârstă de 17 ani.

Din declarațiile acestuia și din cercetările efectuate a reieșit faptul că adolescentul se afla împreună cu câinele familiei, un exemplar canin de talie medie. La un moment dat, acesta ar fi eliberat animalul din lesă, permițându-i să se deplaseze liber prin parc.

După ce mai multe persoane aflate în zonă i-au atras atenția că animalul nu este ținut sub control, minorul ar fi reacționat violent și ar fi lovit câinele atât cu lesa textilă, în zona spatelui, cât și cu picioarele.

Polițiștii au identificat ulterior animalul și au dispus examinarea acestuia. În urma verificărilor nu au fost constatate leziuni provocate de incident.

Totodată, autoritățile au constatat că animalul nu era sterilizat, microcipat și nici vaccinat antirabic, așa cum prevede legislația în vigoare.

În acest caz au fost dispuse măsuri de sancționare contravențională conform prevederilor legale.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu