Primarul Municipiului Turda, Cristian Matei, a anunțat că Ministerul Transporturilor și-a exprimat oficial acordul ca podul peste Arieș să fie preluat de către CNAIR, în vederea demarării lucrărilor de consolidare a podului, care se află într-o stare avansată de degradare.
Totodată, primarul informează că, în ședința de astăzi, 20 aprilie, Consiliul Local a aprobat predarea podului în domeniul public al Statului Român, în administrarea Ministerului Transporturilor. Astfel, în foarte scurt timp vor începe lucrările de reabilitare.
„Mă bucur că după multe eforturi susținute s-a realizat acest demers atât de important pentru noi!”, a declarat edilul turdean.