Un accident rutier s-a produs în urmă cu puține momente pe raza localității Bădeni, comuna Moldovenești, unde un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile. La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Turda, alături de echipaje medicale.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în accident a fost implicat un singur autoturism. Din fericire, în urma evenimentului rutier nu au existat persoane încarcerate, însă o femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani și un minor de 14 ani au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Cele două persoane au fost evaluate la fața locului și ulterior transportate la spital de către o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean, pentru investigații suplimentare.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizate o autospecială de pompieri dotată cu modul de descarcerare și o ambulanță SAJ. Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către polițiști.
