Un autoturism semnalat ca fiind furat de pe teritoriul Belgiei a fost descoperit în municipiul Turda, în data de 28 mai a.c., de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Turda.
„În urma unei cooperări operative cu autoritățile belgiene și Poliția de Frontieră, a fost identificat un autoturism semnalat ca fiind sustras de pe teritoriul Belgiei”, au transmis reprezentanții Poliției.
Autovehiculul figura în bazele de date internaționale ca fiind sustras în data de 22 mai a.c. de pe teritoriul Belgiei, fiind emisă o semnalare în acest sens. Valoarea estimată a prejudiciului se ridică la aproximativ 60.000 de euro.
Autoturismul a fost confiscat și pus sub sechestru de către autorități.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, în vederea stabilirii întregii stări de fapt.

