Fiecare turdean plătește 14 lei pentru inaugurarea sălii polivalente

Primăria municipiului s-a lăudat foarte mult cu realizarea noii arene sportive din oraș, astfel că nu putea lipsi o inagurare cu mare tam-tam. Iar acest eveniment nu va fi deloc ieftin: administrația locală va cheltui pe el 600.000 lei din bani publici (14 lei pe cap de locuitor al Turzii), plus vreo 230.000 lei din sponsorizări.

Show-ul va avea loc în weekendul 12-14 aprilie 2024, iar principala vedetă invitată va fi Andra. Intrarea cetățenilor va fi gratuită, doar că cheltuielile se plătesc tot din taxele achitate de ei.

Programul începe de vineri, va dura trei zile și debutează cu premierea tuturor sportivilor merituoși din Municipiul Turda, indiferent de ramura sportivă. Am făcut demersuri ca la acest eveniment să participe toate legendele din handbal și fotbal, sperăm că vor onora invitația.

Vor fi și jocuri pentru copii, street food, spectacol de drone și artificii, lasere, proiecții pe sala polivalentă, va fi un spectacol pe care până acum Turda nu l-a avut niciodată!”, afirmă primarul Matei Cristian la Radio Transilvania.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu