Compania de Apă Arieș – măsuri necesare pentru protejarea instalaţiei de apă


Compania de Apă Arieș adresează utilizatorilor câteva recomandări privind protecţia contoarelor şi branşamentelor de alimentare cu apă în perioada rece, pentru a evita problemele legate de riscul de îngheț, și pentru a evita cheltuielile cu reparațiile sau înlocuirea apometrelor al instalațiilor.

Dacă apometrul este montat într-un cămin, asigurați-vă că acesta este închis etanș cu un capac. Capacele şi ramele căminelor de apometru trebuie curăţate de praf sau pământ, şi, eventual, unse cu vaselină sau produse similare. Astfel, în caz de îngheţ, acestea vor putea fi manevrate cu uşurinţă. În cazul în care capacele sunt confecţionate din tablă, este indicat, din acelaşi motiv, să se pună o folie de plastic sub capac. De asemenea, verificați robineţii din căminele de apometru care închid traseul spre reţeaua interioară, pentru a se observa dacă pot fi manevrați cu uşurinţă.

În perioada rece utilizatorii au obligaţia de a lua măsuri pentru izolarea apometrului cu materiale termoizolante (polistiren, vată minerală, ș.a.m.d). În cazul apometrelor cu citire la distanță, nu este necesar să se lase liber vizorul aparatelor pentru citirea consumului și pot fi acoperite integral cu materiale termoizolante. Pentru apometrele amplasate în subsoluri, recomandăm reducerea suprafeţelor gurilor de ventilaţie pentru a menţine temperatura peste limita de îngheţ a contoarelor. Îngheţarea contorului determină blocarea și deteriorarea sa iar acest lucru poate duce la inundarea căminului sau lipsa apei.

Este necesară protejarea de îngheţ inclusiv a robineţilor şi a reţelei înainte și după contor. Dacă și în trecut au mai fost probleme de îngheţ vă rugăm să izolaţi instalaţiile. Dacă apare o problemă la conductele proprii (reţeaua interioară) rugaţi vecinii să vă dea un vas cu apă caldă pe care o turnaţi încet peste conductă în zona îngheţată. Nu folosiţi focul deschis pentru dezgheţarea conductelor! Pentru problemele majore apărute şi dacã nu reuşiţi să dezghețaţi conductele interioare apelaţi la serviciile societății noastre.

Protejarea contorului, precum şi protejarea şi verificarea instalaţiei interioare, pe traseul de la contor până la consumator, este obligaţia utilizatorului. În cazul în care contorul sau instalaţiile de apă se defectează din cauza îngheţului, nefiind protejate corespunzător, beneficiarul va suporta costurile înlocuirii acestora.

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close