Campanie împotriva incendiilor desfășurată la Turda

Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Turda vine în ajutorul cetățenilor și anunță desfășurarea unei campanii împotriva incendiilor. Prin aceasta, voluntarii urmăresc să aducă la cunoștință localnicilor principalele reguli pe care trebuie să le respecte pentru a putea preveni incendiile care au loc frecvent în această perioadă.

Potrivit informațiilor oferite presei de către S.V.S.U. Turda, principalele aspecte de care trebuie ținut cont sunt:

MIJLOACELE DE ÎNCĂLZIRE

  • Nu utilizaţi mijloace de încălzire cu improvizaţii sau cu defecţiuni şi nu le lăsaţi în funcţiune nesupravegheate
  • Nu amplasaţi materiale sau obiecte combustibile la mai puţin de 1 m de sobe sau orice radiator electric.Amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o placă sau cutie metalică.
  • Nu folosiţi sobele cu uşiţele defecte şi care nu se închid.
  • Dacă apare o defecţiune la centrala termică,urmaţi întocmai paşii indicaţi în manualul de utilizare. Nu încercaţi să o reparaţi dumneavoastră , apelaţi numai la firme specializate.

PENTRU SIGURANTA COPIILOR DUMNEAVOASRA

  • Păstraţi chibriturile,brichetele şi alte surse de foc în locuri în care copii nu au acces.
  • Nu lăsaţi copii singuri în casă cu aragazul sau aparate elrctrice în funcţiune.
  • Învăţaţi copii să se evacueze din locuinţă în caz de pericol.

DISPOZITIVELE SI APARATELE ELECTRICE

  • Nu reparaţi singuri aparatele şi instalaţiile electrice defecte.
  • Nu alimentaţi mai mulţi consumatori electrici din acelaşi prelungitor simultan.Conductorii se încălzesc şi izolaţia se topeşte,producand scurtcircuit electric.
  • Nu amplasaţi conductorii electrici sub covoare,mochete sau preşuri.Se pot deteriora rapid şi pot provoca un scurtcircuit generand astfel aprinderea materialelor combustibile apropiate.
  • Nu utilizaţi aparatele electrice care au conductorii de alimentare uzaţi,deterioraţi sau care nu au ştecher.
  • Nu lăsaţi fierul de călcat în priză nesupravegheat.
  • Nu utilizaţi aparatele electrice cu măinile ude.

COŞURILE DE FUM

  • Verificarea, repararea,izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii.
  • Verificaţi periodic şi înaintea sezonului rece coşurile de fum.O mare atenţie trebuie acordată izolării acestora faţă de elementele combustibile din structura acoperişului.
  • Văruiţi coşul de fum pentru a identifica eventualele fisuri, defecţiuni ce pot duce la incendierea locuinţei.
  • Verificarea şi repararea coşurilor de fum se face numai de personal de specialitate.
Distribuie articolul

Lasă un comentariu