Bicicletă de 4.000 de euro, furată din Franța, găsită la Turda

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Turda au descoperit o bicicletă semnalată ca fiind furată de pe teritoriul Franței.

Sesizarea a fost făcută în dimineața zilei de 26 august, în jurul orei 09.00, după ce un bărbat de 40 de ani din Franța a anunțat autoritățile că bicicleta sustrasă în luna martie a acestui an ar fi fost scoasă la vânzare pe o platformă online din România.

În urma verificărilor, polițiștii au găsit bicicleta pe raza municipiului Turda. Aceasta figura în bazele de date internaționale ca fiind furată în 31 martie 2025, iar valoarea ei este estimată la aproximativ 4.000 de euro.

Bicicleta a fost ridicată pentru a fi returnată proprietarului, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, în vederea stabilirii întregii situații de fapt.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu