12 asociații de proprietari din Turda au fost premiate de primarul Cristian Matei

Cristian Matei, primarul Municipiului Turda, a premiat cele 12 asociații de proprietari care au paricipat la concursul de curățenie organizat luna trecută în oraș.

Edilul turdean a lăudat inițiativa și creativitatea localnicilor și a promis că va efectua lucrările necesare la fiecare asociație în parte.

„Imaginea urbană este primul semn la care se raportează orice vizitator, turist, om de afaceri, simplu trecător, prima expresie prin care orașul vorbește despre cultură, nivelul de dezvoltare, valorile care animă comunitatea locală. Turda merită însă mai mult din partea tuturor celor care trăiesc și muncesc aici. De asemenea, comunitatea Turzii merită mai mult de la oraș.

Pe aceste premise a fost inițiată o campanie privind consolidarea parteneriatului între asociațiile de proprietari și Primărie, pentru îmbunătățirea imaginii urbane în beneficiul tuturor, prin acțiuni și dialog la nivelul cartierelor cu locuințe colective.

Astfel, un număr de 12 asociații au acceptat provocarea lansată de Primărie și din materialul pomicol și floricol oferit de municipalitate, organizat creativ și completat cu intervenții inovative de către concurenți, spațiile din jurul celor 12 blocuri de apartamente au fost împrospătate și reorganizate.

Acum este rândul Primăriei să pregătească amenajarea spațiilor de parcare și setul de intervenții solicitate de către concurenți. Asta înseamnă continuarea colaborării și consolidarea ei.”

 

facebook.com

https://www.facebook.com/MateiCristianOctavian/videos/1540444372641714/

Distribuie articolul

Lasă un comentariu