Vânzările de animale vii sunt interzise, din cauza pestei porcine africane


Având în vedere Nota de Serviciu nr. 7239/26977 din 11.07.2018, emisă de Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, privind evoluția și extinderea pestei porcine africane pe teritoriul României, se suspendă pe o perioadă nedeterminată funcționarea tuturor târgurilor de animale vii.

Astfel, începând cu data de 11.07.2018, toate târgurile din județul Cluj sunt suspendate pe o perioadă nedeterminată.

Specialiști din cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Siguranța Alimentelor vor dispune măsuri specifice referitoare la respectarea legislației din domeniu cu privire la interzicerea și totodată sancționarea funcționării ilegale a aglomerărilor de animale de interes zootehnic, care au ca scop vânzarea animalelor vii.

Din punct de vedere sanitar veterinar se vor efectua controale în teritoriu și se vor sancționa contravențional administratorii acestor târguri/oboare care nu respectă legislația sanitară veterinară in vigoare.

Pe această cale, informăm producătorii agricoli și comercianții de pe raza municipiului Turda și a comunelor învecinate, că începând cu data de 11.07.2018 s-a dispus suspendarea funcționării pe o perioadă nedeterminată a târgului de animale din municipiul Turda, fiind interzisă comercializarea de animale vii de orice specie.

Leave a Reply

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close