Un șofer tânăr a ajuns cu mașina pe câmp, la ieșirea din Copăceni

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Copăceni, informează ISU Cluj.

Echipajele  de intervenție au găsit la fața locului un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile.

A rezultat o singură victimă, mai exact un tânăr de aproximativ 20 de ani, conștient și cooperant.

Acesta a primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD și a fost transportat la spital.

La misiune a mai luat parte o autospecială cu modul de descarcerare.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu