Școala Gimnazială din Iara, dotată cu două centrale termice noi

Primăria comunei Iara a finalizat lucrările de instalare a două centrale termice noi în clădirea Școlii Gimnaziale din localitate, asigurând astfel condiții de învățare mai sigure și mai confortabile pentru cei 225 de elevi înscriși, care provin din cele 13 sate aparținătoare ale comunei.

Investiția, în valoare totală de 200.000 de lei, a fost finanțată integral de Consiliul Județean Cluj. Președintele Consiliului Județean, Alin Tișe, a subliniat importanța sprijinului acordat școlilor din mediul rural: „Vorbim despre un nou sprijin financiar pentru o școală din mediul rural al județului, acolo unde necesitățile specifice sunt mai accentuate, iar fiecare investiție înseamnă o șansă în plus pentru copii. Ceea ce este cu adevărat îmbucurător e faptul că, în acest moment, elevii beneficiază de cele mai bune condiții de învățare.

Necesitatea înlocuirii centralelor termice a fost determinată de fenomenele meteorologice extreme din toamna trecută, când întreruperile frecvente ale energiei electrice au provocat defecțiuni la acumulatorii pompelor. În plus, centralele pe lemne existente, cu o vechime de peste 10 ani, prezentau uzură fizică și morală accentuată, fiind depășite din punct de vedere al siguranței și eficienței.

Noile centrale termice performante au fost montate împreună cu refacerea întregului sistem de încălzire și a sistemului de evacuare a gazelor, asigurând astfel un climat optim în școală și un grad ridicat de siguranță pentru elevi și personal.

Această investiție reprezintă un pas important în modernizarea infrastructurii educaționale din mediul rural și continuă politica Consiliului Județean Cluj de sprijin pentru școli și comunități din județ.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu