Primăria Tureni face angajări! Se caută mediator școlar pentru un proiect dedicat comunității

Un post de mediator școlar debutant, pe perioadă determinată, este scos la concurs de Primăria Comunei Tureni. Vezi cine poate participa și până când se pot depune dosarele.

Primăria Comunei Tureni organizează concurs pentru ocuparea unui post contractual de execuție vacant de mediator școlar debutant, cu normă întreagă, pe perioadă determinată. Postul este disponibil în cadrul unui proiect destinat facilitării accesului persoanelor vulnerabile din mediul rural la servicii de bază de calitate.

Angajarea se realizează prin proiectul „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale – facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027.

Cine poate participa la concurs

Potrivit anunțului Primăriei Tureni, se pot înscrie persoanele care îndeplinesc una dintre următoarele condiții de studii:

  • Studii universitare finalizate cu diplomă de licență, indiferent de specializare.
  • Studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat la un liceu pedagogic, specializarea mediator școlar.
  • Studii medii cu diplomă de bacalaureat, indiferent de profil, completate de un curs de formare profesională pentru mediator școlar, recunoscut de Ministerul Educației și Cercetării.

Reprezintă avantaje experiența în proiecte educaționale sau comunitare, absolvirea unui curs organizat în cadrul programelor PHARE, experiența în proiecte de servicii comunitare integrate, precum și domiciliul în unitatea administrativ-teritorială pentru care se aplică.

Calendarul concursului

Candidații interesați trebuie să țină cont de următoarele date:

  • Depunerea dosarelor: până la 17 septembrie 2026, inclusiv.
  • Proba scrisă: 28 septembrie 2026, ora 12:00.
  • Interviul: 2 octombrie 2026.
  • Rezultatele finale: 8 octombrie 2026.

Dosarele de concurs se depun la sediul Primăriei Comunei Tureni, situat pe strada Principală, nr. 243.

Informații și documentație

Persoanele care doresc să participe sunt încurajate să consulte documentația completă a concursului și să depună dosarul în termenul stabilit.

Pentru detalii suplimentare, candidații pot contacta Primăria Comunei Tureni:

  • Telefon: 0264 310 009
  • E-mail: contact@comunatureni.ro
  • Persoană de contact: Georgeta Niculici – secretar general

Anunțul complet privind ocuparea postului poate fi consultat pe site-ul oficial al Primăriei Comunei Tureni: Detalii despre concursul pentru postul de mediator școlar.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu