Motociclist de 32 de ani, decedat într-un accident grav produs pe Calea Victoriei

Un accident rutier grav a avut loc joi, 13 iunie, în jurul orei 16:10, pe Calea Victoriei din municipiul Turda, în urma căruia un motociclist în vârstă de 32 de ani și-a pierdut viața.

Potrivit primelor informații furnizate de autorități, un bărbat de 29 de ani, aflat la volanul unui autoturism care se deplasa dinspre Turda spre Câmpia Turzii, ar fi efectuat un viraj la stânga, peste marcajul longitudinal continuu, intrând în coliziune cu motocicleta care circula regulamentar din sens opus.

La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Turda, cu o autospecială dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Cluj. Echipajele medicale au găsit motociclistul în stare de inconștiență, fără semne vitale, și au aplicat manevre de resuscitare timp de peste o oră. Din păcate, eforturile medicilor au fost în zadar, bărbatul fiind declarat decedat la fața locului.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs tragicul accident.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu