Primăria a lansat un proiect pilot împreună cu Domeniul Public, prin care vrea să demonstreze că pot fi păstrate curate şoselele oraşului cu ajutorul unei maşini speciale de spălat şi aspirat.
Până la sfârşitul săptămânii vor fi curățate Piața Republicii, str. Castanilor, str. Caisului, str. Drumul Ceanului, Aleea Ştrandului şi str. Frăgărişte. Săptămâna viitoare va fi curățat şi Parcul Central. Dacă se dovedeşte a fi o practică rentabilă, acest serviciu va fi extins la nivelul întregului municipiu.