Clujul își mută industria spre sud. Mureșan: Turda-Feleacu devine noul pol al dezvoltării economice

Zona Turda–Feleacu are cel mai mare potențial de dezvoltare industrială și logistică din județul Cluj, susține Vlad Mureșan, vicepreședinte al Patronatului Societăților din Construcții – Filiala Transilvania și director general al companiilor Aqua Serv și M Install. În cadrul podcastului Horia Nasra Show, acesta a explicat de ce sudul județului devine tot mai atractiv pentru investitori.

„Zona Feleacu–Tureni are cel mai mare potențial pentru dezvoltare industrială, de depozitare și de producție. În jurul Clujului, partea industrială aproape că a dispărut. Dacă ne uităm la Bulevardul Muncii, se va face o reurbanizare completă, iar producția s-a mutat deja spre Apahida și Jucu”, a declarat Vlad Mureșan.

Potrivit acestuia, comunele Turda, Vâlcele și Tureni au început deja să atragă investiții importante și vor deveni, în anii următori, centrul noii zone industriale a Clujului. „Sunt localități care câștigă foarte bine datorită parcurilor industriale, iar această axă se va dezvolta rapid în jurul drumurilor principale și al viitorului DX4.”

Totuși, lipsa accesului direct la infrastructura majoră rămâne un obstacol pentru unele localități. „În zona Săndulești și Petrești de Jos s-au început câteva construcții industriale, dar nu există legătură directă la autostradă sau la drumul expres. De acolo trebuie să treci prin Tureni sau prin Turda pentru a ajunge pe DN, iar apoi pe autostradă. Lipsa conexiunilor rutiere ține investitorii departe.”

Mureșan a subliniat și importanța colaborării dintre autoritățile locale și mediul de afaceri: „Depinde foarte mult de primarii din Feleacu, Tureni și Vâlcele cât de mult își doresc această dezvoltare industrială. Este nevoie de actualizarea PUG-urilor și de stabilirea clară a zonelor industriale, fără a le amesteca cu cele rezidențiale. Dacă planurile urbanistice sunt bine gândite, investitorii vor veni sigur.”

Vicepreședintele PSC Transilvania a amintit și de eșecul proiectului Tetarom IV, gândit în zona Feleac, dar abandonat. „Era o inițiativă bună, pe centura de diamant, dar din păcate nu s-a realizat decât o hală. Astfel de proiecte, reluate și gestionate corect, ar fi extrem de benefice pentru dezvoltarea județului.”

„Clujul își mută centrul de greutate economic spre sud”, a conchis Mureșan.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu