Momente dramatice în Cluj! Doi tineri au ajuns la spital după ce mașina lor a căzut într-o vale

Clipe de coșmar pentru doi tineri implicați într-un accident rutier produs vineri în zona montană Muntele Băișorii. Autoturismul în care se aflau s-a răsturnat într-o vale adâncă de aproximativ patru metri, iar unul dintre pasageri a rămas încarcerat. Accidentul a mobilizat pompierii și echipajele SMURD, care au intervenit rapid pentru salvarea victimelor. La sosirea echipajelor, mașina era răsturnată într-un pârâu, iar tânărul de 20 de ani prins în interior nu putea ieși singur. Salvatorii au folosit echipamente speciale pentru a-l extrage în siguranță dintre fiarele autoturismului. În paralel, celălalt ocupant…

Muniție din Al Doilea Război Mondial descoperită la Tureni. Pirotehniștii ISU Cluj au intervenit de urgență

Pirotehniștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj au intervenit pentru asanarea unor elemente de muniție descoperite în localitatea Tureni, în urma unor lucrări desfășurate în zonă. Potrivit informațiilor transmise de autorități, la fața locului au fost identificate șase proiectile de calibru 75 de milimetri, provenite din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Descoperirea a fost făcută de persoane care efectuau lucrări, acestea procedând corect și alertând imediat autoritățile prin apel la 112. Echipa pirotehnică a ISU Cluj s-a deplasat de urgență în teren și a desfășurat operațiunea de…

Bărbat din Turda, arestat după ce a încălcat un ordin de protecție

Un bărbat de 48 de ani din municipiul Turda a fost reținut și ulterior arestat preventiv, după ce a încălcat prevederile unui ordin de protecție emis pe numele său. Incidentul a avut loc în noaptea de 25 aprilie, în jurul orei 00:05, când polițiștii Biroului de Ordine Publică au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Calea Victoriei, din direcția Cluj-Napoca spre Câmpia Turzii. În mașină se aflau bărbatul și o femeie de 39 de ani, din aceeași localitate, care este soția acestuia. În urma verificărilor, polițiștii au…

Acțiune de amploare a poliției în Turda: peste 500 de persoane legitimate și zeci de sancțiuni aplicate

Poliția Municipiului Turda a desfășurat, în dimineața zilei de 23 aprilie, o amplă acțiune în intervalul orar 07:00–10:00, vizând prevenirea și combaterea fenomenului infracțional, dar și creșterea gradului de siguranță publică. La activități au participat polițiști din mai multe structuri, alături de jandarmi și reprezentanți ai unor instituții partenere, printre care Secția 9 Poliție Rurală, Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, Poliția Locală Turda, Serviciul Criminalistic, Direcția de Asistență Socială și Serviciul de Evidență a Persoanelor. De asemenea, acțiunea a beneficiat de sprijinul operatorilor de distribuție a energiei electrice și gazelor…

Incendiu la o locuință din Luna: pompierii au intervenit pentru a limita extinderea flăcărilor

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit, în cursul serii trecute, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Luna. Potrivit informațiilor transmise de autorități, apelul de urgență a fost primit în jurul orei 21:30. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere și un echipaj SMURD. Până la sosirea pompierilor, persoanele aflate în locuință s-au autoevacuat, cu ajutorul vecinilor. Incendiul se manifesta generalizat, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați, existând riscul de propagare la o altă casă din apropiere. Intervenția a fost…

Razie de amploare în Copăceni: amenzi de peste 89.000 de lei și dosar penal pentru port de obiecte periculoase

O acțiune de amploare a autorităților a avut loc în noaptea de 18 spre 19 aprilie, în localitatea Copăceni, comuna Săndulești, unde polițiștii au desfășurat controale în sistem integrat pentru creșterea siguranței publice și combaterea faptelor ilegale. La acțiune au participat polițiști din cadrul Poliția municipiului Turda și ai Secției 9 Poliție Rurală Turda, alături de reprezentanți ai Inspectoratul de Jandarmi Județean Cluj, ANAF – Direcția Generală Antifraudă și Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Nord-Vest. În intervalul orar 23:00 – 03:00, oamenii legii au legitimat 111 persoane și au…

Bărbat din Luna, arestat preventiv după ce a condus fără permis și sub influența alcoolului

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Luna, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat pentru conducerea unui autovehicul fără permis și sub influența alcoolului. Potrivit informațiilor transmise de polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda, cazul a fost documentat în urma unor activități investigativ-operative, iar la data de 17 aprilie procurorul a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva acestuia. Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 10 aprilie, în jurul orei 23:05, bărbatul ar fi condus un autoturism pe…

Dosar penal pentru conducere fără permis la Iara: autoturismul, încredințat de o femeie care știa situația

Un bărbat de 41 de ani din Iara este cercetat penal după ce a fost depistat la volan fără a deține permis de conducere, în urma unui control efectuat de polițiștii rutieri. Incidentul a avut loc în seara zilei de 12 aprilie, în jurul orei 19:30, când polițiștii din cadrul Poliția municipiului Turda – Biroul Rutier au oprit autoturismul pe drumul comunal DC 102, în localitatea Iara. În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că bărbatul nu deține permis de conducere valabil pentru nicio categorie de vehicule. Cercetările au scos…

Mobilizare de urgență la Turda după incendiul de pe Margaretelor: locuințe modulare pentru familiile afectate

Autoritățile din Turda intervin în regim de urgență pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate de incendiul izbucnit pe strada Margaretelor. Primarul Cristian Matei a anunțat continuarea mobilizării în teren, cu măsuri concrete pentru asigurarea unor condiții decente de cazare pentru cei rămași fără locuințe. În cursul zilei de astăzi, primele 9 containere modulare au fost recepționate și amplasate într-o zonă special pregătită, unde a fost turnat un strat de pietriș pentru a asigura stabilitatea acestora. Intervenția face parte dintr-un plan rapid de relocare a persoanelor afectate. Echipele Serviciului Voluntar…

Drama de la Turda! Zeci de oameni fără case după incendiul devastator. Forna: „Prioritatea tuturor instituțiilor este ca cetățenii afectați să beneficieze cât mai rapid de un acoperiș deasupra capului”

Un amplu efort de sprijin instituțional și comunitar este în desfășurare în Turda, după incendiul devastator care a avut loc în noaptea trecută și care a lăsat zeci de persoane fără locuințe. Prefectul județului Cluj, Maria Forna, împreună cu colonelul Gabriel Drînda, inspector-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj, s-au deplasat în zona afectată pentru a evalua situația și pentru a discuta direct cu cetățenii care au suferit pierderi importante. Pagube majore și intervenție rapidă Incendiul a produs distrugeri semnificative: 21 de locuințe au fost distruse, iar…