Accident rutier la Stejeriș: un autoturism s-a răsturnat, un bărbat primește îngrijiri medicale

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda intervin în aceste momente la locul unui accident rutier petrecut în localitatea Stejeriș, județul Cluj. Potrivit primelor informații, un autoturism s-a răsturnat, însă nu au fost persoane încarcerate. Un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani este evaluat medical de echipajele SMURD prezente la fața locului. La intervenție participă două autospeciale cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. Misiunea este în desfășurare, iar pompierii asigură măsuri pentru prevenirea unui eventual incendiu și pentru siguranța traficului în zonă.

Bombă de aruncător din Al Doilea Război Mondial, descoperită pe un șantier din Turda

O bombă pentru aruncător, calibrul 82 de milimetri, a fost descoperită marți dimineață, 13 iulie, pe strada Brebeneilor din municipiul Turda, în timpul unor lucrări efectuate în zonă. Potrivit ISU Cluj, este vorba despre un element de muniție rămas, cel mai probabil, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Echipajul pirotehnic al unității a intervenit rapid pentru asanarea muniției, operațiunea desfășurându-se în condiții de siguranță, fără a fi pusă în pericol populația sau muncitorii din zonă. Bomba urmează să fie distrusă în cadrul unor misiuni specifice organizate de pirotehniști. Reprezentanții…

Tânăr de 24 de ani din Turda, găsit fără suflare la ieșirea din Panticeu

Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit decedat în dimineața zilei de luni, 14 iulie, în jurul orei 05:20, la ieșirea din localitatea Panticeu, județul Cluj. Descoperirea macabră a fost anunțată Poliției Municipiului Dej, care s-a deplasat de urgență la fața locului împreună cu echipaje medicale. Paramedicii au încercat fără succes resuscitarea tânărului, fiind declarat decesul acestuia la scurt timp după intervenție. Tragedia a declanșat o anchetă de amploare. Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de…

4 persoane au ajuns la spital după un accident între o mașină și o betonieră, la Mărtinești

Un accident rutier soldat cu rănirea a patru persoane a avut loc marți, 8 iulie, în jurul orei 10:40, pe DN1-E60, în afara localității Mărtinești, județul Cluj. În eveniment au fost implicate o betonieră și un autoturism în care se aflau cinci persoane. Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul s-a produs după ce un bărbat de 44 de ani din județul Bistrița-Năsăud, aflat la volanul unei autocisterne (betonieră), care circula dinspre Cluj-Napoca, ar fi acroșat autoturismul care se deplasa în fața sa, pe banda 1 de circulație. Conducătorul autoturismului, un…

Accident pe strada Ștefan cel Mare: o femeie a ajuns la spital

O femeie a fost rănită și transportată la spital în urma unui accident rutier produs duminică, 6 iulie, în jurul orei 17:30, pe strada Ștefan cel Mare din municipiul Turda. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, accidentul s-a produs după ce un bărbat în vârstă de 44 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp. În mașină se afla și o pasageră, o femeie de 41 de ani, care a…

Secretele succesului. Vis sau realitate? Darius Mârza, proprietarul Wonderland: „Nu succesul personal este cel mai important, ci impactul, ce lași în urmă!”

Cea de-a doua ediție a Wonder Family Fest aduce pe scena principală un moment unic pentru festivalurile de familii. Pe data de 1 august, de la ora 20:00, scena principală devine locul de desfășurare al dialogului inspirațional educativ ”Secretele succesului. Vis sau realitate?”, o discuție care se adresează unei generații întregi. Alături de Darius Mârza, proprietarul Wonderland Resort, vor urca pe scenă alți patru oameni care au ales să creadă în drumul lor, cu o misiune comună și un singur scop: să inspire generații într-un mod care, cu siguranță, va avea…

Tentativă de tâlhărie: o femeie a fost agresată pe stradă de un băiat de 15 ani

O femeie în vârstă de 41 de ani din Turda a fost victima unei tentative de tâlhărie în noaptea de 28 spre 29 iunie, în jurul orei 00:00, pe strada Macilor din municipiu. Incidentul a fost semnalat printr-un apel la 112, iar polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda au intervenit prompt. Conform informațiilor furnizate de IPJ Cluj, femeia a fost agresată fizic de o persoană necunoscută care a încercat să-i fure banii. Agresorul nu a reușit să-și ducă planul la bun sfârșit și a fugit de la fața locului. La…

Accident rutier pe strada Marin Preda din Turda: un autoturism a ajuns într-o curte

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această dimineață la un accident rutier petrecut pe strada Marin Preda, în municipiul Turda. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Cluj, la sosirea echipajelor operative, autoturismul implicat în accident fusese proiectat în afara părții carosabile și ajunsese într-o curte. Din fericire, nu au existat victime încarcerate. Un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani a fost evaluat medical de către paramedicii SMURD, însă a refuzat transportul la spital, alegând să rămână la fața locului. După încheierea misiunii, forțele de intervenție s-au retras…

Percheziții în Iara și Petreștii de Jos într-un dosar de violență: un tânăr reținut, alți suspecți cercetați

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Turda – Secția 9 Poliție Rurală Turda, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, au efectuat în dimineața zilei de 26 iunie mai multe percheziții în localitățile Iara și Petreștii de Jos, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și complicitate. Ancheta a fost demarată în urma unui incident violent produs în seara zilei de 19 iunie, în jurul orei 21:10, în apropierea unui local din Iara. Potrivit autorităților, un conflict…