Fundația Caritabilă ”Sfântul Daniel” Turda, în parteneriat cu UAT Municipiul Turda – Serviciul Public de Asistență Socială Socială, Școala Gimnazială ”Horea, Cloșca și Crișan” Turda, Asociația Asistenților Sociali Profesioniști ”Pro Social” Cluj și Centrul pentru Afaceri Solidare SRL București anunță lansarea proiectului „Turda – dezvoltare comunitară prin promovarea incluziunii sociale active”.
Proiectul va fi implementat în municipiul Turda, pe o perioadă de 36 de luni, începând cu martie 2018. Valoarea totală a acestuia este de 24.146.711,48 lei, din care finanțare nerambursabilă 23.782.330,54 lei.
Obiectivul general al proiectului:
Dezvoltarea comunitară și creșterea calității vieții orașului Turda (zona marginalizată str. Calea Victoriei, Hațegului, I.L. Caragiale, Lotus, Lianelor, Narciselor, Nuferilor) prin asigurarea unei intervenții sociale integrate în domenii sociale relevante, respectiv educație, ocupare, servicii sociale și socio-medicale, locuire și favorizarea accesului la informare privind drepturile sociale si cetățenești ale membrilor comunității”.
Grup țintă:
Grupul țintă este format din 580 persoane din care 90 cetățeni de etnie romă (respectiv 15,52%). Aceste persoane au un venit disponibil echivalent situat sub pragul riscului de sărăcie.
Beneficii grup țintă:
- o gamă amplă de servicii de ocupare (consiliere profesională și orientare vocațională, medierea muncii, formare profesională, ucenicie),
- servicii sociale și socio-medicale (pentru copii, persoane vârstnice, familii aflate în dificultate și cu un număr mare de copii etc.),
- măsuri de antreprenoriat prin susținerea educațională a antreprenoriatului încă din școală, precum și prin sprijnirea sustenabilă a procesului de înființare a unei afaceri, de la idee până la punerea în aplicare a acesteia,
- servicii educative (școală după școală, ateliere de parenting, programe alternative la educația formală, servicii de consiliere școlară, vacanțe estivale, excursii și tabere etc.),
- alte activități, care să asigure o locuire decentă (reabilitare, consolidare) și un acces la drepturi sociale adecvat.
Conferința de lansare a proiectului va avea miercuri, 14 martie a.c., începând cu ora 13:30, în Sala mare a Primăriei municipiului Turda.