Clădirea în care funcționează școala și grădinița din localitatea Cornești, comuna Mihai Viteazu, a beneficiat de lucrări de reabilitare, după ce acoperișul vechi ajunsese într-o stare avansată de degradare. Investiția a fost finanțată integral de Consiliul Județean Cluj, din fondul de rezervă al instituției, iar lucrările au fost finalizate de Primăria comunei Mihai Viteazu.
Intervenția a fost necesară din cauza problemelor majore ale învelitorii, care permiteau infiltrarea apei în clădire, afectând tavanele și pereții interiori. Pentru a preveni agravarea degradărilor și pentru a asigura condiții corespunzătoare desfășurării activităților educaționale, Consiliul Județean Cluj a decis alocarea de urgență a fondurilor necesare.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a subliniat că elevii din mediul rural trebuie să beneficieze de aceleași condiții de educație ca cei din mediul urban.
„Copiii din mediul rural au exact același drept la un mediu educațional propice ca și cei de la oraș. Tocmai de aceea, având în vedere degradările constatate, am decis alocarea de urgență a unei sume de bani pentru remedierea problemelor. Educația este și va rămâne o prioritate pentru noi”, a declarat Alin Tișe.
Acoperiș nou, pe o suprafață de 430 de metri pătrați
Lucrările au presupus demontarea vechii învelitori, pe o suprafață de aproximativ 430 de metri pătrați, și montarea unui acoperiș nou, realizat din țiglă ceramică.
Totodată, au fost efectuate reparații la structura de rezistență a acoperișului, inclusiv prin înlocuirea grinzilor din lemn deteriorate. Investiția a inclus și montarea unui nou sistem de colectare și evacuare a apelor pluviale.
Grupa de grădiniță, relocată temporar din cauza unor lucrări suplimentare
În timpul execuției au fost identificate și alte deficiențe, care vizează în principal funcționarea instalațiilor electrice și termice ale clădirii.
În aceste condiții, s-a decis relocarea temporară a grupei de preșcolari până la remedierea problemelor suplimentare. Primăria comunei Mihai Viteazu a pus la dispoziție un spațiu adecvat în care copiii să își poată continua activitatea în condiții corespunzătoare.
Intervenția de la Cornești face parte din demersurile de îmbunătățire a infrastructurii educaționale din județul Cluj, cu accent și pe unitățile de învățământ din mediul rural.





