Un bărbat de 28 de ani din Turda este cercetat pentru înșelăciune în formă continuată și fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce ar fi contractat șapte telefoane mobile în numele a patru persoane cu vârste între 61 și 69 de ani. Prejudiciul estimat de anchetatori se ridică la aproximativ 39.000 de lei. Potrivit polițiștilor, bărbatul lucra ca reprezentant de vânzări în cadrul unui punct de lucru al unei companii de telefonie mobilă din municipiul Turda. Ar fi profitat de încrederea clienților veniți să-și plătească facturile Din cercetările efectuate…
Lună: octombrie 2026
Incendiu la un container din Copăceni. Pompierii din Turda au intervenit cu două echipaje
Intervenție a pompierilor din Turda pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un container metalic din localitatea Copăceni, comuna Săndulești. Focul a afectat aproximativ 15 metri pătrați. Din fericire, nu au fost înregistrate victime. Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un container metalic situat pe raza localității Copăceni, comuna Săndulești. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul containerului, în interiorul căruia se aflau diverse deșeuri și elemente de mobilier. Suprafața afectată de incendiu a fost de aproximativ 15 metri pătrați. La locul…
87 de amenzi într-o singură după-amiază pe DN15, între Turda și Câmpia Turzii. Biciclist prins cu 0,87 mg/l alcool
Acțiune de amploare a polițiștilor rutieri pe DN15, în zona Turda – Câmpia Turzii. În doar patru ore, oamenii legii au aplicat 87 de sancțiuni pentru abateri de la regulile de circulație. Printre cei sancționați s-a numărat și un biciclist care avea o alcoolemie indicată de etilotest de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii Biroului Rutier Turda și ai Compartimentului Rutier Câmpia Turzii, cu sprijinul Serviciului Rutier, au desfășurat în data de 4 octombrie, între orele 13:00 și 17:00, o acțiune pe DN15, pentru prevenirea accidentelor rutiere și…
Bărbat din Petreștii de Jos, arestat preventiv după ce și-ar fi agresat concubina. Percheziții la locuința acestuia
Un bărbat de 55 de ani, din comuna Petreștii de Jos, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat într-un dosar de violență în familie. Potrivit polițiștilor, acesta și-ar fi agresat concubina, în vârstă de 37 de ani, în urma unor discuții în contradictoriu. Incidentul ar fi avut loc în data de 24 septembrie, în jurul orei 20.00, la locuința celor doi din Petreștii de Jos. Din cercetările efectuate de polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda a reieșit că bărbatul ar fi exercitat acte de violență asupra femeii,…
STADA pregătește o nouă extindere majoră la fabrica din Turda: încă 12 linii de producție și investiții de zeci de milioane de euro
Fabrica de medicamente STADA din Turda ar putea trece printr-o nouă etapă importantă de extindere, compania pregătind un proiect prin care numărul liniilor de producție ar urma să fie dublat. Investiția este estimată la câteva zeci de milioane de euro, potrivit declarațiilor făcute de Mihai Fugarevici, General Manager al STADA România, în cadrul ZF Health & Pharma Summit 2026. Informațiile au fost publicate de Ziarul Financiar, într-un articol semnat de Roxana Roșu. „Avem un proiect nou acum de extindere a fabricii din Turda. Acum sunt 12 linii de producție, probabil…
Depresia postnatală, discutată deschis la Turda: mamele au stat de vorbă cu medicii și specialiștii
Sarcina, nașterea, alăptarea, îngrijirea bebelușului și sănătatea emoțională a mamelor au fost în centrul unei întâlniri organizate la Turda, în cadrul Săptămânii Conștientizării Depresiei Postnatale. La Centrul Multifuncțional Turda a avut loc o întâlnire dedicată viitoarelor mame și mamelor, organizată de Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal Turda. Evenimentul a oferit participantelor posibilitatea de a discuta direct cu medici, moașe și personal medical despre perioada sarcinii și despre provocările care apar înainte și după naștere. Printre temele abordate s-au numărat sarcina, nașterea, alăptarea și îngrijirea bebelușului, dar și un subiect…
Meci de foc la Turda! AHC Potaissa întâlnește CSU Suceava la NOVA PG ARENA
Iubitorii handbalului din Turda sunt așteptați din nou în tribunele NOVA PG ARENA. AHC Potaissa Turda va întâlni CSU Suceava, luni, 5 octombrie 2026, într-o partidă programată în etapa a IV-a a Ligii Zimbrilor. Meciul va începe la ora 18:00, iar organizatorii îi invită pe suporteri să fie alături de echipa turdeană pentru o nouă confruntare pe teren propriu. Partida va fi transmisă și la televizor, însă reprezentanții Primăriei Turda îi îndeamnă pe iubitorii handbalului să vină la NOVA PG ARENA pentru a trăi atmosfera meciului direct din tribune. Biletele,…
Finanțarea pentru extinderea Salinei Turda, asigurată: Investiție de 126,72 milioane de lei pentru amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament
Extinderea Salinei Turda are finanțarea asigurată: o investiție totală de 126,72 milioane de lei va integra Mina Iosif în circuitul turistic și va moderniza baza de tratament, cu termen de finalizare estimat la sfârșitul anului 2029. Unul dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare a Salinei Turda intră într-o nouă etapă. Investiția „Dezvoltarea turistică a Salinei Turda prin amenajarea Minei Iosif și prin modernizarea bazei de tratament” are acum soluția de finanțare necesară pentru a putea fi implementată. Cum se finanțează investiția Banca Transilvania acordă societății Salina Turda SA un…
