Se întrerupe apa în Cornești

Compania de Apă Aries informează cetățenii că mâine, 23 noiembrie, se va întrerupe furnizarea apei potabile  în satul Cornești. Întreruperea este prevăzută în intervalul orar 09:00 – 15:00 și este cauzată de lucrări de înlocuire a vanei principale. „Vă rugăm să vă faceți rezerve de apă din timp. Ne cerem scuze pentru inconvenientele provocate şi vă mulţumim pentru înţelegerea acordată”, transmit reprezentanții CAA.

Vitezoman depistat pe Autostrada Transilvania

Poliţiştii din cadrul Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale au depistat în trafic un şofer care conducea un autoturism cu viteza de 235 de kilometri pe oră. Incidentul s-a produs, astăzi, pe Autostrada A3 Turda – Gilău. Şoferul este un bărbat din Calafat, judeţul Dolj, în vârstă de 40 de ani. În urma abaterii sale, bărbatul a fost amendat cu 1.125 de lei, iar oamenii legii i-au suspendat și dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

A decedat Eugen Felezeu, consilier PNL Turda

Eugen Felezeu, membru al Partidului Național Liberal Turda, fost consilier local și fost director al Sucursalei Turda a E.ON Gaz, a decedat în decursul zilei de astăzi. La plecarea din această lume, Eugen Felezeu lasă amintirea unui profesionist desăvârșit și a unui om de o mare condiție morală și civică. Bunul Dumnezeu să-l ierte și să aibă în pază sufletul său! Sincere condoleanțe familiei Felezeu și tărie sufletească pentru a putea trece peste acest dificil moment al vieții! Cu adânc regret, Organizația PNL Turda

Vezi cum va arăta Orășelul Copiilor din Turda

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, conducerea Primăriei Municipiului Turda pregătește o serie de surprize pentru locuitorii orașului. Una dintre aceste surprize este deschiderea Orășelului Copiilor, care de această dată va fi amplasat în Parcul Central. „Anul acesta Parcul Central al orașului se va transforma în Orășelul Copiilor! Pe lângă patinoarul de 600 mp în parc vor fi carusele, trenulețe, mașinuțe și, în plus, vor fi amplasate 10 căsuțe unde vor fi comercializate diferite produse. Foișorul din parc va fi amenajat ca și „Căsuța lui Moș Crăciun”, atât interior cât și…

Un magazin alimentar din Turda a fost jefuit

Poliţia municipiului Turda a fost nevoită să intervină pentru prinderea unui hoț care ar fi sustras mai multe bunuri dintr-un magazin alimentar. Jaful s-a produs pe strada Piaţa Republicii, din Turda. Oamenii legii l-au depistat imediat pe făptaș. Acesta este un tânăr în vârstă de 29 de ani, domiciliat în Turda. Pe numele acestuia a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Din fericire, prejudiciul în valoare de 700 de lei a fost recuperat în totalitate.

Ajutor pentru diabeticii din Turda

Mai bine de 200 de persoane din mediul rural au beneficiat de consiliere în diabet în cadrul proiectului „Servicii de Prevenție, Informare și Consiliere”, proiect implementat de turdenii de la Fundația Speranța Diabeticilor, în cooperare cu Consiliul Județean Cluj, DSP, CJAS, primării, cabinete medicale, dar și cu ajutorul asociațiilor de specialitate. Scopul acestei acțiunui este acela de  informare și consiliere pentru persoanele aflate în situația de a se îmbolnăvi de diabet, sau pentru persoane care au fost deja diagnosticate cu diabet. Asociația turdeană își propune ca până la finalul acestei luni să ajungă și…

Turda „Dă viață unui copac”

Asociația „Fabrica de Timp Liber”, în parteneriat cu Centrul Rațiu pentru Democrație, îi învită pe locuitorii orașului să ia parte la o acțiune de plantare de copaci în parcul din curtea fostei Fabrici de bere din Turda. Organizatorii doresc să ofere ocazia unor 30 de persoane să poată planta un copac în amintirea cuiva drag. Persoanele interesate pot alege un arbore din lista realizată de peisagiștii de la USAMV (arțar, mesteacăn argintiu, molid argintiu, prun ornamental, tei cu frunza mare și ulm), după care vor achita contravaloarea acestuia la contabilitatea Centrului Rațiu. Acțiunea…

Un bărbat din Turda este dat dispărut

Familia lui Nicolaie Pilii, domiciliat în Turda, a sesizat organele de poliție cu privire la dispariția acestuia. Bărbatul în vârstă de 30 de ani ar fi plecat voluntar de acasă în data de 21 octombrie și nu s-a mai întors. Turdeanul are 1,60 înălțime, 45 de kilograme, ochi căprui, păr şaten deschis și este tuns scurt. La data plecării, acesta purta o geacă neagră, o bluză gri, pantaloni gri, încălţăminte sport de culoare albă, iar pe cap furta un fes de culoare roşie. Persoanele care pot furniza orice informaţii despre persoana dispărută, sunt…

Accident grav pe o stradă din Turda

Un grav accident de circulație s-a produs, aseară, pe strada Traian din Turda. Două mașini s-au ciocnit puternic, în urma impactului fiind rănite trei persoane. Conform informațiilor oferite de oamenii legii, accidentul a avut loc din cauza faptului că unul dintre șoferi nu a acordat prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar. Impactul a fost destul de violent, cele trei victime fiind transportate imediat la spital pentru îngrijiri medicale. Printre victime se află și un copil în vârstă de trei ani. Cazul este acum anchetat de…

Incendiu în Luncani. O locuință a luat foc

Pompierii turdeni au fost nevoiți să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din Luncani. Incendiul s-a produs în această dimineață, în jurul orei 6:24, pe strada Principală. Pentru stingerea flăcărilor a fost nevoie de intervenția a două autospeciale ale pompierilor. Din fericire, proprietara a reușit să părăsească locuința în timp util, însă pagubele materiale sunt însemnate. Bucătăria, unde a izbucnit incendiul, s-a făcut scrum. Potrivit primelor informații oferite de autorități, cauza incendiului ar fi un cablu electric defect. Cercetările în acest caz continuă.