Coșmar pe DN1, între Turda și Cluj-Napoca! Primarul Cristian Matei cere măsuri urgente după formarea coloanelor de kilometri

Primăria Turda solicită reevaluarea modificărilor de circulație din zona Vâlcele – Han Europa, după ce șoferii au semnalat blocaje și timpi de deplasare considerabil mai mari pe una dintre cele mai importante rute din zonă. Autoritățile locale cer soluții care să asigure atât siguranța rutieră, cât și fluidizarea traficului.

Modificările recente de circulație de pe DN1, în zona Vâlcele – Han Europa, au provocat nemulțumiri în rândul șoferilor, după apariția unor coloane de autovehicule care se întind pe mai mulți kilometri. În acest context, Primăria Municipiului Turda și primarul Cristian Matei solicită instituțiilor competente să analizeze de urgență efectele noii configurații rutiere și să identifice soluții pentru reducerea aglomerației.

Potrivit administrației locale, sesizările cetățenilor și imaginile apărute în spațiul public indică timpi de deplasare considerabil mai mari pe ruta Turda–Cluj-Napoca, afectând mii de persoane care folosesc zilnic acest drum.

Cristian Matei: „Avem nevoie de soluții, nu de blocaje”

Primarul municipiului Turda atrage atenția asupra impactului pe care modificările de trafic îl au asupra locuitorilor din Turda și din localitățile învecinate, pentru care DN1 reprezintă o rută esențială către locurile de muncă, școli, universități, spitale și alte servicii.

„Nu este normal ca, după ani de muncă și investiții în mobilitate urbană, modernizarea infrastructurii, îmbunătățirea accesului la autostradă și fluidizarea traficului, să ajungem ca, printr-o singură decizie, să îngreunăm semnificativ circulația a mii de oameni care se deplasează zilnic spre și dinspre Cluj-Napoca”, a declarat Cristian Matei.

Edilul subliniază că timpul pierdut în trafic generează costuri suplimentare, oboseală și mai puțin timp petrecut alături de familie.

Administrația locală precizează că susține măsurile menite să crească siguranța rutieră și să prevină accidentele, însă consideră că acestea trebuie implementate fără a afecta disproporționat capacitatea de circulație.

„Turda și Cluj-Napoca sunt două municipii conectate prin mii de deplasări zilnice. Această legătură trebuie să rămână sigură, dar și funcțională. Avem nevoie de soluții, nu de blocaje. Avem nevoie de siguranță, dar și de respect pentru timpul oamenilor”, a mai transmis primarul.

Cinci solicitări pentru deblocarea traficului

Primăria Turda a adresat un apel public Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Cluj, Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și celorlalte instituții responsabile, solicitând intervenții urgente.

Printre măsurile propuse se numără:

  • Analizarea urgentă a efectelor modificărilor de trafic, prin măsurători și evaluarea timpilor de deplasare, în special în orele de vârf.
  • Identificarea unor soluții tehnice alternative care să mențină un nivel ridicat de siguranță rutieră, fără reducerea disproporționată a capacității de circulație pe direcția Turda–Cluj-Napoca.
  • Evaluarea intersecției de la Vâlcele, inclusiv prin posibila separare a fluxurilor de trafic, amenajarea unor benzi dedicate pentru viraje sau alte intervenții stabilite pe baza studiilor de specialitate.
  • Adoptarea unor măsuri imediate de fluidizare, până la implementarea unei soluții durabile.
  • Organizarea unei întâlniri de lucru între instituțiile responsabile și reprezentanții administrațiilor locale afectate, pentru stabilirea unui plan concret de măsuri și a unui calendar de implementare.

Se cer măsuri urgente din partea autorităților

Reprezentanții Primăriei Turda susțin că orice modificare majoră a infrastructurii rutiere trebuie să țină cont atât de prevenirea accidentelor, cât și de efectele asupra comunităților, mobilității și activității economice din întreaga zonă.

Administrația locală și-a exprimat disponibilitatea de a participa la discuțiile instituționale și de a sprijini identificarea celor mai bune soluții pentru șoferi și comunitățile afectate.

Totodată, Primăria Turda solicită autorităților competente să trateze situația cu prioritate și să comunice public măsurile pe care intenționează să le adopte.

Până la anunțarea unor eventuale soluții, rămâne de văzut dacă instituțiile responsabile vor reevalua actuala configurație rutieră din zona Vâlcele – Han Europa și ce măsuri vor fi luate pentru ca deplasările dintre Turda și Cluj-Napoca să se desfășoare în condiții de siguranță, fără întârzieri disproporționate.

Distribuie articolul

Lasă un comentariu